Home » Cultură » Alsacia, o regiune intens disputată de-a lungul istoriei

Alsacia, o regiune intens disputată de-a lungul istoriei

Alsacia, o regiune intens disputată de-a lungul istoriei
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 03.01.2021

Alsacia este o fostă regiune a Franței. În ianuarie 2016, Alsacia a fost încorporată în regiunea Grand Est. Ca entitate administrativă, Alsacia cuprindea departamentele Haut-Rhin și Bas-Rhin, fiind mărginită de regiunea Lorena la vest și Franche-Comté la sud-vest. Elveția este situată la sud de Alsacia, iar Germania la granița de est și nord.

Alsacia a fost cucerită de legiunile romane ale lui Iulius Cezar în secolul I î.Hr., fiind profund romanizată până la momentul invaziei alemanilor în secolul V e.n. Alemanii au fost cuceriți de franci în 496, iar Alsacia a devenit un ducat al francilor. Sub conducere merovingiană, zona a fost colonizată și convertită la creștinism.

Alsacia a fost încorporată în regatul Lotharingia la mijlocul secolului IX și a fost unificată cu teritoriile germane ale carolingienilor prin Tratatul de la Meerssen din 870. Alsacia a fost atașată de Sfântul Imperiu Roman până în secolul XVII. În acea perioadă, teritoriul său a fost divizat în mai multe municipalități seculare și ecleziastice, care au rămas semnificative până la Revoluția Franceză. Perioada medievală a fost marcată de o importanță crescută a orașelor, care, cu ajutorul împăraților, s-au eliberat treptat din mâinile stăpânilor feudali.

Când a început să fie resimțită influența franceză în Alsacia?

Influența franceză a început să fie resimțită în Alsacia la sfârșitul secolului al XVI-lea, în timpul războaielor religioase. Această influență a crescut în timpul Războiului de Treizeci de Ani, atunci când orașele din Alsacia, prinse între tabere opozante, catolicism și protestantism, și simțindu-și libertățile amenințate, au cerut ajutorul Franței. Pacea Westfalică (1648) a permis Franței un protectorat informal asupra Alsaciei, iar controlul deplin a fost stabilit în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, după ce francezii au ocupat Strasbourg în 1681.

Sursa foto: Shutterstock

În secolul al XVIII-lea, Alsacia s-a bucurat de o autonomie considerabilă sub coroana franceză, iar alsacienii au profitat de statutul lor în afara sistemului vamal francez pentru a dezvolta un comerț de tranzit. Încorporarea administrativă a Alsaciei în Franța a fost finalizată de Revoluția Franceză (1789), atunci când regiunea a fost împărțită administrativ în cele două departamente Haut-Rhin și Bas-Rhin, iar existența sa ca provincie separată s-a încheiat. Oamenii din Alsacia au continuat să vorbească un dialect german cunoscut drept alsacian, însă folosirea limbii franceze s-a răspândit printre clasele superioare, scrie Britannica.

Alsacia, returnată Franței prin Tratatul de la Versailles, dar anexată din nou de Germania

Din 1815 și până în 1870, Alsacia a participat activ la viața națională franceză. Introducerea votului universal (1848) și construirea de căi ferate au contribuit la legătura strânsă dintre Franța și provincia sa de la frontiera estică. Această legătură a fost ruptă la sfârșitul războiului franco-german (1870–71), atunci când Alsacia a fost ruptă de Franța și anexată la Imperiul German.

După înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, Alsacia a fost returnată Franței prin Tratatul de la Versailles, împreună cu o parte a regiunii Lorena. În anii interbelici, influența germană a rămas puternică în cele două regiuni recuperate. La începutul anilor, 1940 Alsacia a fost din nou anexată de Germania, pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial. În anii postbelici, însă, hegemonia franceză a recuperat Alsacia, deși au persistat unele legături culturale cu Germania. În 2016, regiunea Alsacia a fuzionat cu Lorena și Champagne-Ardenne, ca parte a unui plan național de îmbunătățire a eficienței birocratice. Locuitorii au ales numele Grand Est („Marele Est”) ca formă prescurtată pentru noua regiune administrativă. Totodată, în amintirea identităților regionale istorice, denumirea mai lungă Alsace-Champagne-Ardenne-Lorraine a fost păstrată pentru corespondența oficială.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Nisa, orașul de poveste supranumit „capitala Coastei de Azur”

Cipru, a treia cea mai mare insulă din Marea Mediterană

Toledo, cel mai reprezentativ oraș pentru cultura și tradiția spaniolă

Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ